Sunday, December 30, 2012

Google: A New World for Learning

"Este nevoie de schimbarea concepţiei cu privire la învăţare. Atâta timp cât profesioniştii din domeniu educaţiei, decidenţii, dar şi beneficiarii persistă în a înţelege prin învăţare cam ce se înţelegea şi acum 100 de ani, nu sunt şanse ca şcoala, educaţia formală, să îi convingă pe tinerii noului mileniu să înveţe. Pentru ei învăţarea e deja redefinită; trebuie să ne-o re-definim şi noi, profesorii."  
John Dewey (1859-1952), pedagog american
Ref.: http://www.scribd.com/

"Noile tehnologii informaţionale sunt nu numai simple mijloace de învăţământ, ci devin un „cal troian” al inovaţiei şi al creativităţii didactice. Ca să predai cu ajutorul calculatorului, de pildă, e nevoie de o restructurare a conţinuturilor predării, de un apel la activitatea cooperativă, la noi tipuri de relaţionări interpersonale, la o altă filosofie şi cultură a evaluării. Elementul tehnic, introdus în educaţie în mod inteligent, restructurează întregul eşafodaj educaţional şi reformează vechile noastre reprezentări despre cum se poate face educaţia astăzi." Constantin Cucoş  

I Google in Education
A New and Open World for Learning - http://www.google.com/edu/
"At Google, we believe in the power of the web to help people discover, connect, and learn. Education lies at the very core of our company’s mission to organize the world's information and make it universally accessible and useful."

Education Initiatives (for teachers, for organizations, for students ):
- Making learning magical
- Empowering innovative communities
- Building a foundation of technology and access
- https://docs.google.com/  

II Google suport
- http://support.google.com

III Google RISE Google RISE - Roots in Science and Engineering
- Awards are designed to promote and support Science, Technology, Engineering, Mathematics (STEM) and Computer Science (CS) education
- http://www.google.com/edu/rise/
 

Wednesday, December 19, 2012

Informatică aplicată

În luna ianuarie 2013, la Editura Universităţii din Bucureşti va apărea INFORMATICĂ APLICATĂ. Modele de aproximare, software şi aplicaţii.
Cartea destinată studenţilor de la "Ştiinţe" nu este un curs de Matematică,  de Statistică sau de Analiză numerică, şi nici curs de Chimie, Fizică sau Biologie. Conţinutul şi competenţele urmărite a fi căpătate trebuie să-i ajute pe studenţi să înţeleagă conţinutul celorlalte cursuri din programul de studii pentru "Ştiinţe". Astfel, vor avea posibilitatea să înţeleagă diverse calcule matematice, calcule statistice, calcule numerice sau analiza datelor experimentale  prin utilizarea calculatorului, a sistemelor software moderne, a tehnologiilor Web şi a sistemului Internet, şi în general prin utilizarea TIC (Tehnologiile Informaţiei şi Comunicaţiei; ICT- Information and Communication Technologies).
„Computer Science” (Ştiinţa calculului) şi „Informatics” (Informatică) au fost considerate concepte identice. Astăzi, termenii sunt diferiţi. Publicul larg confundă uneori Computer Science cu Informatics sau Information Technology (IT) / Tehnologia Informaţiei (IT). Utilizarea sistemelor de calcul  (prelucrarea informaţiilor şi prelucrarea de cunoştinţe – Inteligenţa Artificială) a schimbat lumea şi continuă să influenţeze aproape fiecare aspect al vieţii noastre, inclusiv în medicină şi asistenţă medicală, în afaceri şi finanţe, în educaţie şi formare continuă, în ştiinţă şi tehnologie, în politică şi guvernare, în divertisment, etc.

CUPRINS.

1 Generalităţi despre Informatică
   1.1 Impactul calculatorului asupra cunoaşterii
   1.2 Sisteme de calcul şi gândirea algoritmică
   1.3 Componenta hardware
   1.4 Componenta software
   1.5 Componenta Web şi sistemul Internet
   1.6 Componenta de securitate informatică
   1.7 Componenta de aplicaţii şi platforme

2 Teoria erorilor şi modele de aproximare
   2.1 Generalităţi despre erori, incertitudini şi aproximări
   2.2 Cazuri speciale: metode şi algoritmi noi
   2.3 Indicatori statistici
   2.4 Distribuţia, propagarea şi estimarea erorilor
   2.5 Analiza datelor experimentale. Modele matematice
   2.6 Modele liniare. Regresia liniară
   2.7 Exemple şi aplicaţii practice

3 Modele de aproximare neliniare
   3.1 Puncte de extrem ale funcţiilor reale
   3.2 Aplicaţii şi suport software
   3.3 Modelul matematic al regresiei neliniare
   3.4 Modelul logaritmic
   3.5 Modelul exponenţial
   3.6 Modele neliniare în Farmacocinetică

4 Conceperea şi elaborarea lucrărilor ştiinţifice
   4.1 Motodologia elaborării şi editării lucrărilor ştiinţifice
   4.2 Editarea formulelor matematice    
   4.3 Editarea structurilor chimice
   4.4 Teorema lui Green şi aria unui poligon oarecare
   4.5 Tehnologii e-Learning şi software educaţional
   
5 Aplicatii, probleme şi teme pentru Laborator    
   5.1 Determinarea modelelor liniare şi neliniare
   5.2 Parametrizarea şi rezolvarea problemelor
   5.3 Teme pentru Laborator

Wednesday, December 5, 2012

Limbaje vs. Cunoaştere

Limbajele au revoluţionat Cunoşterea.
  • Limbajele sunt instrumente/unelte ale gândirii.
  • Limbajele sunt instrumente/unelte pentru procesare/prelucrare
ARGUMENTE.
În general, la baza evoluţiei societăţii omeneşti se află evoluţia şi dezvoltarea cunoaşterii umane. Cunoaşterea este dependentă de limbajele cunoaşterii. La baza obţinerii produselor software se află evoluţia şi dezvoltarea limbajelor de programare.

Pentru ideile noastre mai trebuie sa facem si unele sacrificii pentru ele, mai trebuie sa si murim pentru ele, spunea Lucian Blaga. Sunt multe exemple prin care multe inventii, multe descoperiri, multe realizari stiintifice si tehnice, tehnologice sau economice etc. au aparut in urma unor sacrificii, uneori prin sacrificii supreme. In invatamant, in educatie, ar trebui:
  • sa se prezinte si sa se explice -acolo unde este cazul, etapele si modul de obtinere a rezultatelor (teoreme, metode, algoritmi, produse ect.), chiar evolutia in timp a conceptului, a metodei, a teoremei etc.; elevii si studentii vor fi mai motivati in a intelege conceptele, metodele si termenii unui domeniu de studiu; de ce matematica este "grea"? de ce informatica este  "grea"? 
  • sa se descrie eforturile, sacrificiile, cauzele ce au condus la obtinerea rezultatelor ce descriu teorii, metode, tehnici, proceduri etc., dar mai ales utilitatea si aplicatiile acestora. 
Un exemplu: ideea, conceperea si elaborarea alfabetului coreean
E poveste, e legenda, e istorie, sau e adevar, o realitate!
Alfabetul actual corean este Hangul. Adela Marcov: Numele actual al alfabetului, Hangul, a fost dat de catre lingvistul coreean Ju Si-gyeong (1876-1914), si poate fi tradus fie ca “scrierea mareata”, fie ca “scrierea coreeana”. Hangul este considerat unul din cele mai eficiente alfabete din lume, cu un design logic si simplu care il face usor accesibil atat strainilor care doresc sa-l invete, cat si copiilor – motiv pentru care Coreea de Sud are o rata a analfabetismului extrem de redusa (1.7%, conform unor statistici din 2008).
Cum s-a elaborat Hangul? (Ref.: firmul corean Legendele palatului: Copacul cu rădăcini adânci)
Adela Marcov: Alfabetul coreean propriu-zis a fost inventat si promulgat in 1446, in timpul domniei regelui Sejong (1418-1450), cel de-al patrulea monarh al dinastiei Joseon. Noul sistem de notatie a fost denumit initial Hunmin jeongeum, (“Sunetele corecte pentru instruirea poporului”, in traducere aproximativa), capatand apoi denumiri alternative precum Eonmeun (“scrierea vulgara”) sau Gukmeun (“scrierea nationala”). Regele Sejong a fost (care isi petrecea timpul liber citind sau meditand) un conducator iubit care actiona pentru bunastarea poporului si dorea o viata mai buna poporului sau. A infiintat (o organizatie secreta) la palatul Jiphyeonjeon-ul, un veritabil institut de cercetare unde savanti renumiti din toate domeniile academice veneau pentru discutii si actional pentru a inventa un nou alfabet la indemnul regelui. Scrierea chineza, folosita de nobilime si mintile luminate ale tarii, nu putea exprima integral si cu acuratete cuvintele coreene si intelesurile lor, iar oamenii de rand, care nu cunosteau ideogramele chinezesti complexe nu puteau sa comunice cu autoritatile statului decat sub forma orala. Regele Sejong a vrut sa puna capat acestei situatii prin crearea unui alfabet simplu, usor de invatat si de folosit de catre toti locuitorii peninsulei. Astfel a aparut Hunmin jeongeum, scrierea menita sa imbunatateasca viata coreenilor, o veritabila declaratie de independenta culturala. Pentru anihilarea proiectului regelui, s-a constituit o organzatie secreta ce nu dorea sa realizeze obtinerea unui nou alfabet.
Observatii: organizatia secreta ce era impotriva actiunilor regelui, a ucis pe fiul regelui (printul mostenitor) si pe mai multi carturari ce lucrau pentru inventarea si publicarea alfabetului gandit de rege.
Adela Marcov: Initial alfabetul coreean continea 28 de litere (jamo), din care au ramas in uz doar 24: 14 consoane (ja-eum) si 10 vocale (mo-eum). Scrierea in Hangul se facea in mod traditional de la dreapta la stanga, de jos in sus, pe coloane verticale organizate in blocuri de silabe (similar sistemului chinezesc), dar incepand din anii ’80 s-a trecut la scrierea pe orizontala, de la stanga la dreapta. Un bloc de silabe contine o consoana initiala (choseong), o vocala mediana (jungseong) si o consoana finala (jongseong).
E istorie, o realitate!

Ref.:
- Adela Marcov, "Alfabetul coreean – model de eficienta si simplitate"
- http://koreafilm.ro/blog/
- http://www.tvr.ro/
- http://koreafilm.ro/blog/ (http://www.youtube.com)

1. Languages of the World (Wide Web) by Daniel Ford and Josh Batson, Google Research
Ref.:
- http://googleresearch.blogspot.ro
- http://1.bp.blogspot.com/ , http://www.unibuc.ro//prof/vlada_m/Digital_competence.php

2. List of Operating Systems (Operating systems: 591 , Linux distributions: 611 ) http://www.operating-system.org/betriebssystem/_english/os-liste.htm

Detalii: M. Vlada, "Limbaje şi Cunoaştere versus Modelare şi Procesare", in Lucrarile CNIV 2005, Editura Universitatii din Bucuresti, 2005

"Caută cunoaşterea prin experimentare, observare şi testarea ipotezelor." Sir Francis Bacon.
"Learning is evolution of knowledge over time." Roger E. Bohn
"Limbajul este haina gandirii" Samuel Butler
"Matematica va fi limba latina a viitorului, obligatoriu pentru toti oamenii de stiinta. Tocmai pentru ca matematica permite accelerarea maxima a circulatiei stiintifice" Gr. C. Moisil
"Lacrimile sunt limbajul mut al durerii" Voltaire
"Nu noi suntem stapani ai limbii, ci limba e stapanul nostru" Constantin Noica
"Toate limbile tind spre exactitate, iar exactitatea spre sensitate si conciziune" Maxim Gorki

Saturday, November 24, 2012

Medii educaţionale integrate

  • Update: 14 ianuarie 2014: Intel Corporation prezinta la BETT Excel London "Noile Intel® Education Tablet și Intel® Classmate PC contribuie la transformarea învățării și a predării"- http://www.agora.ro

Parteneri IT pentru educaţie: Intel, Lenovo, SIVECO România, British Council - http://iq.intel.ro (!!! va fi o alta adresa in curand!); Intel® Learning Series: Intel & Siveco Romania, AeL eContent for primary education: https://ilsap.intelflexplus.com/en/node/2015 , Siveco: Product & About - https://ilsap.intelflexplus.com/en/node/1942
De-a lungul vremii, în toate domeniile ştiinţifice se schimbă teoriile, metodele şi tehnicile de investigare, de aceea dinamica cunoaşterii umane influenţează dezvoltarea generală a societăţii umane. Pentru a obţine evoluţie şi eficienţă în viaţa sa, omul trebuie să se adapteze continuu la aceste schimbări ale cunoaşterii. În domeniul educaţiei, şi în special al învăţării şi perfecţionării, apariţia de noi tehnologii ale informaţiei şi comunicării (TIC), îmbunătăţirea teoriilor pedagogice şi psihologice, obligă pe elevi/studenţi, profesori, părinţi şi pe specialişti, să se adapteze la aceste schimbări. Ce fac elevii şi studentii? Ce fac profesorii şi părinţii? Ce fac specialiştii? Ce fac guvernele ţărilor? read more: www.unibuc.ro/prof/vlada_m/ (The Power of Learning)

I Filosofia educaţională Intel - Intel® Learning Series
Intel® dezvoltă tehnologii, produse şi iniţiative pentru a îmbunătăţi în permanenţă felul în care oamenii muncesc şi trăiesc. Progresele tehnologice continuă să transforme modul în care noile generatii traiesc, muncesc, se joacă sau invata.(Ref: http://www.it4edu.ro/intel_learning.html )
- Soluţii de eLearning 1:1, Aplicaţii pentru mediul educaţional al secolului XXI
- Profesorul ca ghid în procesul de educaţie
- Mediu educaţional integrat: Învăţare oriunde şi oricând.

APLICATIE online: http://www.it4edu.ro/aplicatie_online.html

II Filosofia educaţională SIVECO România - AeL Content
SIVECO România, un nou mod de educatie si formare prin biblioteca virtuala AeL eContent - aduce cea mai noua abordare in pedagogie, stimuland creativitatea si facilitand invatarea prin exersare, prin descoperire, nu prin memorarea mecanica a informatiilor, iar Intregul proces educational se desfasoara intr-un mediu virtual, securizat, controlat de tehnologii eficiente, intuitive si atractive pentru elevi.
(Ref: www.advancedelearning.com)
 
"Profesorul trebuie să facă un pas în spate de la tablă, să meargă în mijlocul elevilor şi să-i facă să înţeleagă ce se întâmplă în jurul lor, asta trebuie să se întâmple, însă e un pas destul de greu. Care e rolul meu ca profesor: să-mi pregătesc studenţii, elevii să lucreze în locuri de muncă ce azi nu există, cu tehnologii care nu au fost încă inventate şi acolo să rezolve probleme despre care astăzi nu ştim că ar fi probleme" Prof. Radu Jugureanu, manager departament AeL, Siveco România
Ref.:
- Dascălul secolului XXI creează angajaţii de care are nevoie piaţa, http://adevarul.ro/educatie/scoala/
- Siveco Romania, BETT London 2013, http://www.bettshow.com/ | eLearning and management for school education: The brochure contains detailed description of the integrated eLearning solutions provided by SIVECO Romania (LINK) (pdf)

III Filosofia educaţională Lenovo - "New World, New Thinking"
 LenovoTM, un nou tip de companie ce dezvoltă "New World, New Thinking": construieşte şi testează produsele ThinkPad, dezvoltă design-ul hardware inovator al notebook-urilor.
The power of ideas : www.lenovo.com/lenovo/ro/en/power-of-ideas.html
Ref.: www.lenovo.com/lenovo/ro/en/

IV Filosofia educaţională British Council
We are on the ground in six continents and over 100 countries bringing international opportunity to life, every day. Each year we work with millions of people, connecting them with the United Kingdom, sharing our cultures and the UK’s most attractive assets:  English, the Arts, Education and our ways of living and organising society. We have over 75 years experience of doing this.
Ref.: http://www.britishcouncil.org/

Alte parteneriate-Samsung & Houghton Mifflin Harcourt (HMH)
Soluția Samsung Smart School
La târgului educațional BETT 2013, organizat la Londra, Samsung se pregeste sa arate cum tehnologia va schimba dramatic felul în care elevii învață și profesorii le transmit acestora informațiile, si de aceea colaborează îndeaproape cu furnizori de conținut precum Houghton Mifflin Harcourt (HMH), pentru a revoluționa procesul educativ, scopul fiind oferirea de soluții avansate pentru clasele „digitale”.
 "Cercetările noastre arată că un mediu de învățare bazat pe colaborare îmbunătățește semnificativ gradul de reținere a informațiilor.
Acest nivel de interactivitate poate fi atins doar dacă învățământul acordă atenție nu numai dispozitivelor care îi motivează pe elevi să devină participanți activi în procesul de educare, ci și soluții și conținut care să crească gradul de colaborare și interacțiune în mediul educațional.”(www.agora.ro)


Tuesday, November 6, 2012

10 ani de CNIV

În anul 2012, după 10 ani de activităţi complexe şi diverse în cadrul proiectului educaţional CNIV: prin parcurgerea unor etape, lucrul în echipe şi prin activităţi colaborative, produsele de e-Learning şi Software educaţional înglobează nu numai experienţa specialiştilor în informatică şi IT, dar mai ales scenarii didactice şi pedagogice destinate procesului de învăţare în beneficiul elevilor şi studenţilor.

La ediţia aniversară de la Braşov, în prezidiul Conferinţei au participat:
Prof. dr. Marin Marin, Decanul Facultăţii de Matematică şi Informatică din Braşov, Conf. Dr. Marin Vlada, coordonatorul proiectelor CNIV şi ICVL de la Universitatea din Bucureşti, Prof. Radu Jugureanu, Director AeL eContent, Siveco România, Prof. dr. Ion Roceanu, Universitatea Naţională de Apărare “Carol I”, Prof. Dr. Grigore Albeanu, co-preşedinte ICVL, Conf. Dr. Adrian Adăscăliţei, Universitatea Tehnică “Gh. Asachi” din Iaşi şi Conf. Dr. Marius Păun, Dir. Departament al Facultăţii de Matematică şi Informatică din Braşov.
La deschiderea în plen a evenimentelor a participat şi a luat cuvântul Prof. dr. Vasile Preda, de la Facultatea de Matematică şi Informatică din Bucureşti, Decan în perioada 2000-2004, când s-a desfăşurat CNIV 2003, prima ediţie a Conferinţei Naţionale de Învăţământ Virtual. Amimtim faptul că prima ediţie CNIV s-a desfăşurat la Facultatea de Matematică şi Informatică din Bucureşti în colaborare cu Facultate de Chimie a Universităţii din Bucureşti.

Succesul de care se bucură CNIV se datorează faptului că proiectul CNIV se adresează în egală măsură atăt elevilor, căt şi profesorilor, prin toate demersurile educaţionale demonstrând că: ELEVII şi STUDENŢII trebuie să fie participanţi activi la propriul lor proces de învăţare; TEHNOLOGIA este un mediator al unei educaţii de calitate; iar CALCULATORUL este un mijloc de formare a unei noi viziuni asupra educaţiei, cercetării şi inovării. Proiectul CNIV a demonstrat că aceste deziderate sunt valide în contextul implicării şi colaborării dintre mediul universitar, mediul preuniversitar şi mediul IT.
Ref.: www.topub.unibuc.rohttp://www.agora.ro/http://eduvision.ro/ , http://www.elearning.ro/

Monday, October 29, 2012

CNIV & ICVL 2012 - Brasov, Romania


Cele două evenimentele ştiinţifice dedicate “2012 Alan Turing Year
se vor desfăşura simultan în perioada 2-3 noiembrie 2012 la Centrul de Conferinţe al Universităţii “Transilvania” din Braşov (Aula “Sergiu Chiriacescu”) şi sunt organizate de Universitatea din Bucureşti cu suport de la Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS) şi compania Siveco România, în parteneriat cu Centrul pentru Dezvoltare şi Inovare în Educaţie (TEHNE) şi Institutul pentru Educaţie.

Volumele lucrărilor:
- Proceedings-ul (67 articole) Conferinţei Internaţionale de Învăţământ Virtual (The 7th International Conference on Virtual Learning) ICVL 2012 (Print şi online ISSN 1844–8933, ISI Proceedings, accessed via Web of Science);
- Volumul lucrărilor acceptate spre publicare (46 lucrari) la a X-a Conferinţă Naţională de Învăţământ Virtual CNIV 2012 (Print şi online ISSN 1842–4708).
Cele 67 de lucrări publicate în volumul ICVL 2012, sunt grupate în cele 4 secţiuni: Models & Methodologies (M&M), Technologies (TECH), Software Solutions (SOFT), "Intel® Education" - Innovation in education and research (IntelEdu). Alături de autorii români se află şi autori din SUA, Marea Britanie, Spania, Italia, Portugalia, Turcia, Iran, Rusia, Kazaklstan, Bulgaria, Republica Moldova, Şerbia, India şi Mexic.
Continutul articolelor este on-line la adresa: http://www.c3.icvl.eu/2012/news/october-182012 si la adresa: http://www.c3.cniv.ro/?q=2012/news/24-octombrie-2012
- Mai multe detalii despre CNIV şi ICVL pot fi accesate pe paginile oficiale ale conferinţelor: http://c3.icvl.eu, http://c3.cniv.ro.
- Turneul conferinţelor: http://www.cniv.ro/Images/traseu-CNIV-ICVL.JPG
Sursa: http://c3.cniv.ro


Saturday, September 29, 2012

IOI 2012 - Italy

International Olympiad in Informatics - IOI 2012: http://www.ioi2012.org/

About Logo:
"The human sketch enclosed in the acronym is inspired by the famous Uomo Vitruviano by Leonardo da Vinci, the most representative example of Italian ingenuity in art and technology. Leonardo left many evidences of his work in Lombardy, where he resided for a period. In this drawing he points to the perfect proportions and geometrical properties of the human figure, suggesting the ideal integration of nature and rationality in the human being."
Results: USA vs. ROU (see image): http://carp.di.unipi.it/

Friday, September 28, 2012

Quality in eLearning

Promoting excellence and innovation in learning.

EFQUEL - European Foundation for Quality in eLearning : http://efquel.org

Vision & Mission: "EFQUEL’s mission is to enhance the quality of technology enhanced learning in Europe by providing services and support for all stakeholders and by involving actors in a European and international community of users and experts in order to share experience of how technology enhanced learning can be used to strengthen individual, organisational, local and regional development, digital and learning literacy, and promote social cohesion and personal development."

 Project and Research Papers: - http://efquel.org/

Wednesday, September 26, 2012

Higher Education Qualifications

National Higher Education Qualifications Registry: http://www.rncis.ro/

"Registrul Naţional al Calificărilor din Invătamântul Superior - RNCIS - este o aplicaţie informatică organizată sub forma unei baze de date naţionale ce va cuprinde toate calificările acordate de instituţiile de invăţământ superior din România, constituind un instrument de lucru pentru universităţi, studenţi, parteneri sociali."

- HOTĂRÂRE privind denumirile calificărilor şi titlurile conferite absolvenţilor învăţământului universitar de licenţă, precum şi echivalarea unor calificări: http://www.edu.ro/

Souce: http://www.rncis.ro/

Sunday, September 23, 2012

Parcul Lumea Copiilor Bucuresti - sector 4

O realizare de exceptie a Primariei sectorului  4 din Capitala Romaniei, Bucuresti, 2011-2012: Parcul Lumea Copiilor.
Este conceput, proiectat si realizat pentru cei mici si pentru cei mari: De toate pentru toti! Va recomand sa-l cautati, sa-l descoperiti, sa-l explorati si sa-l folositi!

Mai multe:
- Anda Stănciulescu,"Plimbare prin Parcul Lumea Copiilor", http://hai-la-bord.blogspot.ro/
- Anda Stănciulescu, "Si Bucurestiul are cascada!", http://hai-la-bord.blogspot.ro

Sunday, September 16, 2012

The Digital Classroom

5 New Technologies That Have Changed The Digital Classroom:
eBooks, Virtual Libraries, Online School Portals, Webcams & Teleconferencing, Mobile Apps & Augmented Reality.
Source: http://edudemic.com/

Wednesday, September 12, 2012

Apple: Launch of iPhone 5

SAN FRANCISCO—September 12, 2012

"iPhone 5 is the most beautiful consumer device that we’ve ever created" Philip Schiller.

"iPhone 5 comes with iOS 6, the world’s most advanced mobile operating system with over 200 new features including: the all new Maps app with Apple-designed cartography and turn-by-turn navigation; Facebook integration; Passbook® organization; and even more Siri® features and languages. With up to twice the CPU and graphics performance, almost everything you do on iPhone 5 is blazing fast for launching apps, loading web pages and downloading email attachments."

iPhone 5 will roll out worldwide to 22 more countries on September 28, including Austria, Belgium, Czech Republic, Denmark, Estonia, Finland, Hungary, Ireland, Italy, Liechtenstein, Lithuania, Luxembourg, Netherlands, New Zealand, Norway, Poland, Portugal, Slovakia, Slovenia, Spain, Sweden and Switzerland.
Source: http://www.apple.com/

Thursday, August 30, 2012

CreatiVE - Virtual Heritage Edition


The first Romanian Summer School on Virtual Environments - http://creative.cerva.ro/

CreatiVE - Prima Școală de Vară de Medii Virtuale din România - "Virtual Heritage Edition": 30.08 - 10.09, 2012.

Şcoala de vară creatiVE (se desfăşoară în cadrul Universităţii Ovidius Constanţa) "își propune să iniţieze şi specializeze studenţii în reconstituirea virtuală 3D a vestigiilor istorice într-un cadru competitiv şi colaborativ deopotrivă, prin intermediul unei experienţe multi-culturale, ce depăşeşte barierele academice şi prinde rădăcini adânci prin explorarea şi depăşirea limitelor echipelor participante." Activitățile școlii de vară creatiVE se vor concentra pe sesiuni teoretice, conduse de specialişti invitaţi din ţară (Cluj şi Iaşi) şi din străinătate (Franţa şi Olanda), precum si pe sesiuni practice.

Ref.: Proiectul creatiVE:  http://creative.cerva.ro/ , http://www.agora.ro/stire/scoala-de-vara-creative , http://en.wikipedia.org/wiki/Tropaeum_Traiani

Tuesday, August 28, 2012

Software în arheologie


La Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (http://www.uab.ro/) în cadrul Şcolii Doctorale, la data de 7 septembrie 2012 se va desfăşura susţinerea publică a două teze de doctorat din domeniul aplicaţiilor geospaţiale pentru arheologiei:
  • “Sisteme informaţionale pentru arheologie. Aplicaţiile tehnologiilor geospaţiale în arheologie. Baze de date distribuite” elaborată de doctorandul SÎRGHIE RĂZVAN şi 
  • “Aplicaţiile practice ale tehnologiilor spaţiale în arheologie. Modele predictive” elaborată de doctorand SÎRGHIE SABIN.

Ref.:
- http://www.c3.cniv.ro/?q=2012/software-arh
- http://www.agora.ro/stire/software-arheologie

Wednesday, August 22, 2012

Mercator projection - first map of the world

Proiecţia Mercator si prima hartă a lumii

Gerardus Mercator (1512 -1594) was a cartographer, philosopher and mathematician. He is best known for his work in cartography where he created the Mercator projection world map.  

2012 marks the 500th anniversary of Mercator's birth.

Ref.:
- http://en.wikipedia.org/wiki/Gerardus_Mercator
- http://vcn.weblog.ro/
- http://www.mercatornet.com/info/mercator_who/
- http://www-history.mcs.st-and.ac.uk/

Monday, August 20, 2012

Queen Marie Of Romania - Castle & Botanical Garden in Balchik (Bulgaria)


Marie of Romania (Marie Alexandra Victoria, previously Princess Marie of Edinburgh) ( 1875 – 1938) was Queen consort of Romania from 1914 to 1927, as the wife of Ferdinand of Romania.

- "In 1893 she married the heir to the Romanian throne Ferdinand, a short, big eared man who was all but run over by his domineering uncle King Carol I. Marie brought a much needed breath of fresh air into Romania. Carol's wife, Elizabeth, was a strange character who wrote poetry under the name Carmen Sylva, and who Marie and an on again - off again relationship with. Marie and Ferdinand had 6 children, 3 boys and 3 girls. Marie was not fully allowed to raise the heir to the throne and so he turned out to be rude and unyielding. Her youngest child, Mircea would die at the age of 4, but the rest of her children did live on, the youngest one dying in 1991! The younger children turned out very nice, and later in life they looked back on their mother and her life with pride and wonderment."

- "After the death of her husband in 1927, Queen Marie remained in Romania, writing books and her memoirs, The Story of My Life. She died in Peleş Castle on 18 July 1938, and was buried next to her husband in the Monastery of Curtea de Argeş. In accordance with her will, her heart was kept in a cloister at the Balchik Palace (Bulgaria) which she had built. In 1940, when Balchik and the rest of Southern Dobrudja were returned to Bulgaria in accordance with the Treaty of Craiova, Queen Marie's heart was transferred to Bran Castle."  
Ref: - http://en.wikipedia.org/wiki/Marie_of_Romania , http://www.geh.org/link/sn/queen-marie.html

(in Romanian)
 In Balcic (azi, apartine de Bulgaria) se afla celebrul Castel (“Cuibul linistit”), resedinta preferata a Reginei Maria a Romaniei, inconjurat de o la fel de celebra gradina botanica unicat in Europa centrala si de est, in special datorita colectiei de cactusi. Pentru mult timp orasul a fost supranumit Orasul Alb, din cauza dealurilor albicioase din jur. De altfel, intregului tarm i s-a spus, din aceleasi motive, Coasta de Argint. In prezent, brosurile din Bulgaria care prezinta orasul il numesc “perla litoralului bulgaresc”.
Sursa: http://www.balcic.net/ FOTO: http://www.balcic.net/foto.html  
Castelul reginei Maria din Balchik & Gradina Botanica (video) - http://www.youtube.com/watch?v=JF1vVmrrJXY&feature=related

Wednesday, July 11, 2012

Programe de masterat 2012-2013

Domeniile de studii de masterat şi programele de studii universitare de masterat evaluate de ARACIS (Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior) organizate în cadrul instituţiilor de învăţământ superior.
- 55 universitati de stat; 30 universitati private.
Sursa: http://www.edu.ro/index.php/articles/17426

Tuesday, July 10, 2012

Political Science vs. Political Education

"Indeed, the notion that political science is an academic profession charged in a special way with the education of citizens and public servants is a progressive ideal." James R. Stoner, Louisiana State University - http://www.winst.org/people/fellows/stoner.php
"First, political science as a discipline lives on the fault line between the two cultures in the academy, the sciences and the humanities; although one might allege the same for social science as a whole, political scientists receive funding from and play an active role in both the National Science Foundation and the National Endowment for the Humanities. After some evidence of rapprochement between science and the humanities in the 1980s, hardly anyone doubts that the sciences today are in the ascendancy. I have never heard it claimed that progress in political science bears any responsibility for the return of scientific prestige the rapid pace of technological innovation, the mapping of the human genome with its promise of medical advances, the emergence of neuroscience and evolutionary biology, and even the return of free-market economics are more likely candidates but scientific methodology in political science probably benefits by affinity. The perestroika movement in political science is in part a response to this situation, I think, but maybe also a way of saving face." Ref.: Stoner, J. R. (22 February 2008). "Political Science and Political Education", APSA Teaching and Learning Conference (APSA), San José, California. - http://www.allacademic.com/meta/p245585_index.html - http://www.allacademic.com/meta/

EXAMENE RECENTE ALE NATIUNII ROMANE (Romania)

1. Decembrie 1989 (Revolutia romana) - Examen la ORGANIZARE SOCIALA
Ref.: - Denisa Oana Patrascu, Evolutia domeniului social in Romania, Academia Romana, http://denisapatrascu.wordpress.com/
- Gheorghe Teodorescu, Universitatea din Bucuresti, http://filozofie.3x.ro/ (pdf)

2. Decembrie 2009 (Alegeri prezidentiale) - Examen la DEMOCRATIE
Concluzii: in practica, in Romania este o pseudo-politica, o "mascarada" la vedere: nu se respecta reguli, proceduri, legi, nu se respecta nici bunul-simt. Ref.: http://mvlada.blogspot.ro/2009/

3. 29 Iulie 2012 (suspendarea si demiterea presedintelui) - Examen la POLITICA
Concluzii: in practica, in Romania se iau pseudo-decizii la vedere sau nu: principiile democratice sunt ignorate, nu se respecta votul unei majoritati evidente, iar legea este fraudata. Cine este de vina? Ce sanctiuni trebuie luate?

Concluzie probabila: Politica este ca vinul sau ca o prajitura - iti place sau nu. Grav este ca unii ii judeca pe altii comparandu-i dupa astfel de placeri.

Thursday, July 5, 2012

The Higgs boson: July 4, 2012

The physicist Peter Higgs came up with a possible explanation in the 1960s, which predicts the existence of the particle that now carries his name. Finding the Higgs boson is one of the primary aims of the Large Hadron Collider, a 27km long ring-shaped tunnel in which protons are made to collide at extremely high energies. The idea is that these particle collisions would produce the Higgs boson, if it does exist.
  • Today's evidence shows that a new particle has indeed been discovered, but physicists won't rest easily until more analysis has confirmed it as the Higgs boson described by Higgs' theory or if it's a new exotic particle. "It's a bit like spotting a familiar face from afar," said CERN Director General Rolf Heuer. - http://plus.maths.org/content/higgs
- "For physicists, this is the equivalent of Columbus discovering America." Prof.  Themis Bowcock
-"This is the physics version of the discovery of DNA. It sets the course for a brand new adventure in our efforts to understand the fabric of our Universe.”  Prof. Sir Peter Knight

- "If there is no fundamental science then there is no basis for applied science. We have to strike a balance. 23 years ago the World Wide Web was born here. It has changed the world dramatically." Rolf Heuer

Ref.: http://www.telegraph.co.uk/science/large-hadron-collider/9374788/Higgs-Boson-announcement-from-Cern-as-it-happened.html

Tuesday, July 3, 2012

Alan Turing Year and UNICO

Proiectul UNICO: UNIVERSITATEA COPIILOR (Children's University Romania, "We are the Future" - The European Children's Universities Network - EUCU.NET) - www.unico.org.ro.
UNICO Intensiv Vară 2012 - un program de dezvoltare complex pentru copii - www.unibuc.ro

Exemple de activităţi practice. 2012: Atelierul - Informatică:  de la “Testul Turing” la Inteligenţa Artificială (28-29 iunie 2012, Laboratorul de Informatica, Facultatea de Chimie) -  Fisier de tip .pdf ! Vlada_UNICO-2012  Fisier de tip .pdf ! Teste-inteligenta
De la “Testul Turing” la Inteligenţa Artificială: Testul Turing  Cuprins  2012 Anul Turing  Testul Turing, Masina Turing  Turing vs. Apple  Intrebari - Invatare
Ref.: www.unibuc.ro/prof/vlada_m/turing/index.php

Sunday, June 3, 2012

Siveco – 20 de ani de risc şi viziune

Domenii:
EDUCAŢIE, ÎNVĂŢĂMÂNT, CERCETARE (e-Learning şi Software educational)

... un posibil început: mai 2001

... arhitecţi şi “stâlpi” ai Siveco: Irina Socol, Florin Ilia, Radu Jugureanu, Delia Oprea, Ştefan Morcov, Daniela Vlădoiu, Emil Dragomirescu, Alexandru Coşbuc, ...
  
Valurile performanţei:  
  • Valul I (2001-2007) – SEI şi AeL
  • Valul II (2008-2013) – proiecte europene, AeL si e-learning
  • Valul III (din 2013) – 3D, Multi-Touch, m-Learning

e-Learning = Learning (Detalii: LINK)

"Educaţia asistată de computer permite abordarea sistemică a instruirii, o nouă viziune pe care psiho-pedagogia o teoretizează în ultimii ani, dar care devine operativă în momentul în care strategia didactică se împleteşte cu tehnologiile multimedia. Astfel, dacă în instruirea gândită ca sistem se pot determina: scopul sistemului (obiectivele instruirii), procesele prin care este atins scopul (tipul de activităţi, situaţii de învăţare, la care trebuie să participe elevii pentru a atinge obiectivele fixate) şi rezultatele la care se doreşte să se ajungă (traduse în categorii de achiziţii efective ale elevilor), proiectarea softului educaţional permite chiar acoperirea principalelor elemente constitutive ale sistemului, contribuind la optimizarea procesului de învăţare." Radu Jugureanu şi Delia Oprea

Valul I (2001-2007) – SEI şi AeL  

1. Adlic 2001 - admitere la licee, sistem informatic de repartizare a elevilor în licee
• “În 2001, MEdC a implementat sistemul de repartizare în licee care avea nevoie de un sistem informatic. Ministerul a încercat să facă un sistem cu informaticienii pe care îi avea la dispoziţie. Au avut în mai 2001 o simulare naţională care a eşuat. Noi am fost alternativa pentru această problemă” Florin Ilia.
• “Unul dintre concurenţii noştri a dat o oferta prin care făcea programul într-un an de zile cu un milion de dolari. Atunci noi am făcut o chestie despre care mulţi au spus că este sinucigaşă. Timp de o lună am muncit pe brânci şi a ieşit la termen. Pe gratis. Atunci am răspuns noi, Compaq, HP şi IBM. Ei au pus calculatoarele gratis, cu o garanţie de trei ani, au asigurat conexiunea la Internet iar noi, softul şi am instruit operatorii'” Irina Socol  

2. programul SEI : 2001-2010 - implementarea Sistemului Educaţional Informatizat (SEI): faza I (2001-2002, faza pilot), fazele II si III (2003-2004), faza IV (2005-2010)
• La nivel internaţional, SEI este cel mai cunoscut şi premiat proiect românesc din domeniul educaţiei, primind trofee în cele mai mari competiţii precum World Summit Award, European eGovernment Awards, European IT Excellence Awards, International Project Management Association, eEurope Awards for eGovernment;
• Sistemul Educaţional Informatizat (SEI) din România a fost nominalizat ca exemplu de "Best practice" în Europa, în cadrul competiţiei European eGovernment Awards 2009, organizată de Comisia Europeană;
• 2010 - eLearning Awards.
• “Compania noastra a sustinut permanent promovarea unei educatii moderne si incurajarea elevilor si profesorilor de a se implica direct in dezvoltarea unei societati informationale. Initiativele noastre ajuta elevii, studentii si profesorii sa isi formeze abilitati de lucru in echipa, de planificare si organizare, sa capete experienta practica, tehnica si generala, sa isi construiasca un portofoliu, referinte si rezultate concrete. Sprijinim elevii de azi sa fie deschisi catre mediul de lucru si economic pe care il vor intalni dupa absolvire.” Stefan Morcov

3. AeL eContent si e-Learning - Lectii interactive AeL
• 2005 -World Summit Award, "Cel mai bun conţinut interactiv eContent", recompensat în cadrul World Summit Award (World Summit on the Information Society);
• Gold Winner: E-Learning Awards, 2010 London - Best e-learning project securing widespread adoption, www.elearningage.co.uk
• "Reuşita obţinută în Anglia aparţine unei echipe de AUR. Produsele noastre AeL, AeL eContent, AeL eServices sunt adoptate pe scară largă şi au generat valoare pentru întreaga societate românescă. Ele sunt motorul unor proiecte de imensă popularitate precum Conferinţa Naţională de Învăţământ Virtual, IntelTeach, Cupa SIVECO, Şcoala de Vară SIVECO, Cursurile Caselor Corpului Didactic, forum.edu.ro, pătrunzând în instituţiile de educaţie, generând performanţă exact în zona în care este cel mai eficient asimilată" Radu Jugureanu
• "Este un premiu cu adevărat fantastic, binemeritat, pentru un proiect complex, dificil, care influenţează decisiv procesul educaţional în Romania, Moldova, Cipru, Emiratele Arabe Unite, Maroc. Acesta este de altfel şi explicaţia primirii premiului - nivelul ridicat de asimilare şi răspândire în rândul utilizatorilor direcţi", Florin Ilia


4. Bac (din 2004) – sistemul informatic ale activitatile examenului de bacalaureat - rezultate ale examenului de bacalaureat la nivel national - http://bacalaureat.edu.ro/  

5. Centrul Virtual de Excelenţă • Cupa Siveco (2003-2010), Concurs de Software educational pentru elevi si profesori • concursul “Campionii” concurs de pregătire a elevilor informaticieni, competiţia .Campion, http://campion.edu.ro/ • Concursul Naţional de Informatică "Urmaşii lui Moisil" • Caravana SEI - AeL - proiectul de promovare a Programului guvernamental SEI în cele 1510 liceele, 3228 de şcoli şi 42 de Case ale Corpului Didactic, beneficiare ale laboratoarelor informatizate, ale platformei eLearning AeL şi ale lecţiilor multimedia • Programul Intelteach 2007, program de perfectionare a profesorilor in utilizarea TIC pentu predare si invatare • sustinerea proiectelor educationale CNIV si ICVL (din 2003, respectiv din 2006) • sustinerea manifestarii stiintifice eLSE (din 2005)

Valul II (2008-2013)- proiecte europene, AeL si e-learning
• proiecte europene (export 40%), sisteme informatice si solutii de e-Learnig in diverse tari
• Emiratele Arabe Unite - Portal Educaţional Naţional şi conţinut educaţional interactiv în limba arabă şi engleză • Cipru - Platformă integrată de eLearning conţinut educaţional interactiv în limba greacă • Azerbaidjan - soluţie integrată de eLearning pentru managementul sistemului educaţional naţional • Republica Moldova - platformă integrată de eLearning şi conţinut educaţional
• initiativa eduVision 2020, Shaping the future of e-Learning - http://eduvision.ro/ 


Valul III ( din 2013) - 3D, Multi-Touch, m-Learning
• sisteme Multi-Touch, • Augumented Reality, • Transdisciplinarity, • sisteme m-Learning