Monday, March 21, 2016

Acad. Solomon Marcus (1925-2016)

Motto: "Am fost, de mic, bolnav de mirare. Motorul învățării este mirarea"
Solomon Marcus (1 martie 1925-17 martie 2016), matematician și informatician

Update: Olimpiada Naţională de Lingvistică "Solomon Marcus" 6-8 Mai 2016, Profesorul, în memoria colaboratorilor (http://www.tribunainvatamantului.ro)

"Paşaportul meu spre universalitate a fost matematica” S. Marcus
  • Să nu încercați să definiți timpul, căci intrați într-o capcană fără ieșire. Pur și simplu nu există o definiție a timpului. Când am scris cartea despre timp, mi-am dat seama că singura salvare este să mă gândesc la un anumit fel de timp: timp cronologic, timp fizic, timp biologic, timp subiectiv, timp lingvistic, timp cuantic, timp relativist etc. Zeci și zeci de feluri de timp.” Solomon Marcus - (Mina-Maria Rusu, http://www.tribunainvatamantului.ro)
  • Marea viață poate începe după moartea biologică. De fapt, testul pentru calitatea unei vieți umane îl reprezintă capacitatea de a supraviețui prin realizările ei. Moartea face pereche organică cu venirea pe lume.“ Solomon Marcus - (Liviu Papadima, Un drum al aventurii, http://dilemaveche.ro/)
  • Viaţa fără Internet nu mai e posibilă! Internetul nu e doar un nou instrument de lucru, e mult mai mult. După ce îl valorifici cum trebuie, devine o a doua natură, îţi schimbă viaţa. Multă lume are această prejudecată, că duşmanul culturii e calculatorul, că tineretul de azi nu mai citeşte. Am descoperit elevi din ultimele clase de liceu care nu citiseră mai nimic, dar care au demonstrat o capacitate extraordinară de a construi un discurs şi care au organizat dezbateri extrem de interesante pe teme de ei alese. Erau inteligenţi, şi nu din cărţi, era evident că s-au format pe o cale alternativă, în care internetul a avut un rol fundamental. Ideea că toată cultura e în cărţi ar trebui revizuită.” Solomon Marcus - 2012, http://www.formula-as.ro/ 
  • Internetul ar fi trebuit să-l scutească pe elevul de azi de efort excesiv de memorie şi, iată, că suntem la 25 de ani de la apariţia internetului şi nu face lucrul ăsta. Noi am rămas la o utilizare cu totul inferioară a intenetului, doar la reţelele de socializare. Eu nu spun să le eliminăm, dar a reduce doar la atât internetul în viaţa şcolară e o crimă. Şi mă uit la toate dezbaterile care au loc şi la cea de la institutul pentru ştiinţele educaţiei, şi în grupul de lucru al ministrului, nu se văd lucrurile astea. În total, e o mare suferinţă şi îi las pe colegii mei care vor să viseze la ziua de mâine şi la cea de poimâine, dar eu rămân ancorat în teribilelele întrebări ale zilei de azi” – sunt vorbele cu care încheie Solomon Marcus ultimul său interviu (17 feb. 2016) acordat TVR - IN MEMORIAM, 20 Martie 2016 - http://tvr1.tvr.ro/; În imagine, editorialul scris de acad. Gheorghe Păun, "Firescul unicității" în revista "Curtea de Argeș", martie 2015, dedicat domnului Academician Solomon Marcus cu ocazia împlinirii a 90 de ani - http://www.curteadelaarges.ro/
  • "Cuvântul cheie Proiect, SĂ AI PROIECTE!"; Semnal de alarmă: "Lăsați tineretul să-și spună cuvântul!"; OMUL! Pentru Solomon Marcus, o continuă mirare! “Pentru tot răul din societate, atunci când stai să îl analizezi şi să mergi la rădăcină, ajungi la păcate ale educaţiei". Sesiunea omagială dedicată domnului Academician Solomon Marcus cu ocazia împlinirii a 90 de ani, Miercuri, 4 martie 2015, Aula Academiei Române.


- In memoriam Solomon Marcus, la TVR1, 18 martie 2016 - https://www.youtube.com/watch?v=sWAA_H4gY4o
- Lumina Celui Nevăzut.10 nevoi umane de la care ar trebui să plece educația, 2015 - https://www.youtube.com/watch?v=B8YAWjAzR6M
- Minte, natură, matematică, 2014 - https://www.youtube.com/watch?v=-4MH3sOZi-c
- Învățământul românesc, 4 feb. 2016 - https://www.youtube.com/watch?v=q-Gb__g883A
- Profesionițtii TVR, 2001 - https://www.youtube.com/watch?v=49qMKY77dA4


Primul articol stiintific l-am scris, când eram în anul III de facultate, sub îndrumarea prof. S. Marcus și publicat în anul 1979 (știu că am primit 117 lei de la Ed. Academie) Fixed points of some operators in the space of languages, REVUE ROUMAINE DE MATHEMATIQUE PURES ET APPLIQUEES (1979), nr.4, tome XXIV , București, pag. 659 - 661.[recenzat 81C : 68064 Jurgen Dassow,Magdeburg].
L-am avut profesor în anul II și în anul IV (master) la Cursul de Teoria automatelor, grupa de Informatică teoretică. În anul III m-a invitat acasă la dânsul, când m-am mirat că in biroul lui toți peretii erau plini cu rafturi de cărți-de jos până sus. Era deschis să discute orice subiect și cel mai important lucru, ajuta pe orice. Sunt puțini universitari cu aceste calități!

Matematician și informatician, discipol al unor mari profesori - Grigore C. Moisil, Miron Nicolescu, Octav Onicescu, Simion Stoilow, Dan Barbilian (Ion Barbu), Gheorghe Vrănceanu, a abordat multe domenii ale cunoașterii prin studiile interdisciplinare și transdisciplinare întreprinse, a fost o minte strălucită care a deschis căi noi în spațiul cunoașterii. A preluat ștafeta de la acad. Grigore C. Moisil - întemeietorul informaticii românești, și a a contribuit în mare măsura la creșterea rolului matematicii și al informaticii, precum și al știintei in genaral, la dezvoltarea și evoluția societății românești.

Numele academicianului Solomon Marcus este citat în marile enciclopedii internaționale, precum Brockhaus, Enciclopedia Italiană, Enciclopedia Universalis, în enciclopedii internaționale de matematică, informatică, cibernetică, lingvistică, semiotică și literatură. În decembrie 2015, Presedinția României i-a acordat Ordinul Național "Serviciul Credincios" în grad de Comandor.

Întâlniri (Meetings with) cu Solomon Marcus, vol. I, II, Ed. Spandugino, 2010



Solomon Marcus, Paradigme universale IV. Timpul, Ed. paralela 45, 2010



"Profesorul a fost, totodată, un prestigios om de cultură, un mare umanist de formație raționalistă, din speța marilor cărturari europeni și universali. Prin ceea ce a făcut în știință, educație și cultură, prin întreaga lui operă și viață, Solomon Marcus a fost și este, în eternitate, un mare român." (Sorin Ivan, http://www.tribunainvatamantului.ro).
"Lumea științifică internațională pierde unul dintre ultimii enciclopediști, într-o societate dominată de supraspecializare. Interesul lui științific și didactic a variat de-a lungul timpului de la analiză matematică, la informatică teoretică, teoria măsurii, topologie generală, lingvistică matematică, istoria matematicii, poetică matematică, semiotică și până la aplicații ale matematicii în științele naturale și sociale. Școlile românești de matematică și informatică pierd un Profesor, un coborâtor din Grigore Moisil, un păstrător al memoriei și moștenirii înaintașilor săi, un creator de școală și discipoli." - http://infoub.unibuc.ro



Testamentul acad. Solomon Marcus privind sistemul de învățământ românesc




Professor Solomon Marcus’ Axioms by Sorin istrail


Sursa: http://www.brown.edu/ (pdf)
  • Axiom 0. Be a language theorist
  • Axiom 1. Be a first-class scientist in at least one of the disciplines of your interdisciplinary research
  • Axiom 2. Be a mathematician of the continuous and discrete
  • Axiom 3. Be an intra-math,inter-sciences, and cross-cultures scientist
  • Axiom 4. Be the guardian of high standards
  • Axiom 5. Know a lot-really a lot-of mathematics
  • Axiom 6. Be a storyteller (povestitor)
"But these seven axioms(with the “language” replaced by “automata” in Axiom 0)are also John von Neumann’s axioms. The two come from the group of mathematicians of highest stature, universal mathematicians of unprecedented mathematical power and scholarly output whose work inspired many of us to tackle the hardest problems. I am very privileged and honored to have optimal handshake numbers for both of them: Von Neumann 2 and Marcus 1." Sorin Istrail.


Duminică, 20 Martie 2016


Chiar în ziua Echinocțiului de primăvară - Duminică, 20 Martie 2016, la capela cimitirului Filantropia (de rit aşkenaz), din Bd. Ion Mihalache nr. 89-91, a avut loc o ceremonie laică și serviciul religios, în prezența unui numeros public, peste 350 de persoane: membrii familiei, reprezentanti ai unor autorități din România ce au depus coroane de flori (Presedenție, Ministerul Educației, Institutul de Matematică, Universitatea din București, Facultatea de Matematica și Informatică din București, etc.), colegi și prieteni, personalități ale vieții știintifice și culturale, colaboratori, foști studenți și discipoli ai profesorului, profesori și cercetători.
Înmormântarea acad. Solomon Marcus a fost cu onoruri militate.
 



Gr. C. Moisil și Solomon Marcus, "împreună" în Laboratorul de informatică "Gr. C. Moisil" Martie 2016


No comments: