Thursday, April 14, 2016

Acad. Gheorghe Mihoc (1906-1981) - 110 ani de la naștere

Contribuția acad. Gheorghe Mihoc (1906-1981) la dezvoltarea școlii matematice românești
Update: http://infoub.unibuc.ro

Acad. Gheorghe Mihoc1 este considerat întemeietorul şcolii româneşti de probabilităţi şi statistică matematică, împreună cu acad. Octav Onicescu, mentorul său, înființând prima catedră de probabilități din România și una dintre primele din lume. A intrat în istoria matematicii prin contribuțiile sale remarcabile în teoria probabilităților și aplicațiile ei, fiind autor a peste 180 de lucrări și studii. Are contributii în:
  • teoria lanțurilor Markov,
  • dependența cu legături complete și aplicațiile teoriei probabilităților în actuariat, 
  • statistică matematică și cercetări operaționale.
În anul 1928 devine licenţiat al Universităţii din București, Facultatea de Științe, după care continuă studiile la Universitatea din Roma, Facultatea de Statistică, unde în anul 1930, obţine titlul de doctor în ştiinţe şi actuariale sub îndrumarea profesorului italian Guido Castelnuovo2 (1865 – 1952), ce are contribuții semnificative în statistică și teoria probabilităților. Devine profesor de matematici actuariale la Școala de Statistică, Actuariat și Calcul, și la Academia Comercială, în perioada 1930-1948. În anul 1934, a obținut al doilea titlu de Doctor în matematică la Universitatea din București, cu teza „Asupra proprietăților generale ale variabilelor statistice independente”, având în comisie pe Dimitrie Pompeiu-preşedinte, Anton Davidoglu și Octav Onicescu-membri.
----------------
1) Nu mi-a fost profesor, dar am avut ocazia să-l văd și să-l ascult, în perioada 1974-1979, când eram student la Facultatea de Matematică din București. Știu că a vorbit odată în fața seriei C – Informatică (unde erau 4 grupe, 115 studenți) în amf. de la etajul III, azi amf. Gh. Țițeica. Era un bărbat înalt, maiestos, ce impunea prestanță și mult respect. Nu am știut mai nimic despre prof. Mihoc, decât după ce am început să studiez unele aspecte ale învățământului de matematică și informatică de la Universitatea din București. Am studiat unele cărți de probabilități și statistică, atunci când eram la CCUB (Centrul de Calcul al Universității din București), în perioada 1984-1992, și când am elaborat câteva contracte de cercetare.
2) http://apprendre-math.info/mathematiciens/anglais/historyDetail.htm?id=Castelnuovo&menuH=wiki 
-----------------

Funcții:
  • Director general al Institutului Central de Statistică (azi Institutul Național de Statistică - http://www.insse.ro), în perioada 1948-1951, 
  • Devine șef al Catedrei de Calculul Probabilităților și Statistică Matematică, în perioada 1948-1973, 
  • Decan în perioada 1951-1960 la Facultatea de Matematică-Fizică a Universității din București, Prorector al Universității din București, în perioada 1960-1963, 
  • Rector al Universității din București, în perioada 1963-1968,
  • În anul 1955 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1963 membru titular, devenind Președinte al Academiei Române din 1980, până la sfârșitul vieții sale, anul 1981.
În imaginea alăturată: Tabloul Gh. Mihoc, din "Galeria Rectorilor UB" (http://www.unibuc.ro/). Galeria cuprinde 35 de desene în sanguină pe hârtie fond, dimensiunea 60 x 49 cm, realizate de Daniela Chirion, artist plastic. Tablourile se află pe peretele de la parter, Palatul Facultății de Drept, realizate cu ocazia aniversării a 150 ani de la înființarea UB, din anul 2014.

În calitate de Rector, în anul 1964, acad. Gheorghe Mihoc a organizat centenarul Universităţii din Bucureşti:
În anul 1964 s-a aniversat centenarul înfiinţării Universităţii din Bucureşti, în acel an Rector era acad. Gheorghe Mihoc, prof. univ. dr. la Facultatea de Matematică-Mecanică. Mai tarziu, Aniversarea din anul 2004 a marcat 140 de ani de la înfiinţarea Universităţii din Bucureşti (a se vedea video de mai jos creat în anul 2004; se vede cum Rectorul Gheorghe Mihoc întâmpină delegaţiile venite la eveniment - minutele 1:15 -1:33).


Contribuții la dezvoltarea matematicii și a învățământului românesc:
  • Centrul de Statistică Matematică (CSM) a fost înființat în anul 1964, datorită strădaniilor profesorului Gheorghe Mihoc, având ca nucleu secția de probabilități a Institului de Matematică al Academiei Române. Din anul 1997 Centrul poartă numele fondatorului său, iar mai târziu, în anul 2001, acesta s-a unit cu Institutul de Matematică Aplicată "Caius Iacob", devenind Institutul de Statistică Matematică și Matematică Aplicată "Gheorghe Mihoc-Caius Iacob" al Academiei Române - http://www.csm.ro/. 
  • De asemenea, în colaborare, a elaborat cărți și manuale universitare de Teoria probabilităților și statistică matematică, precum și manuale de matematică pentru clasa a XII-a, Elemente de teoria probabilităților și statistică matematică3.
----------------
3) "Întrucât, în vara anului 1971, urma să absolve prima promoţie a liceelor industriale, în primăvara anului 1970, Ministerul Învăţământului a numit o comisie pentru stabilirea modului în care trebuia să se desfăşoare Examenul de Bacalaureat (discipline, probe, conţinut, etc.) în aceste licee. Preşedintele acestei comisii a fost numit Gh. Mihoc, iar din subcomisia pentru Liceele Industriale Energetice făceam parte şi eu. Am avut mai multe întâlniri, atât în cadrul subcomisiilor, cât şi în plen, unde am avut mai multe intervenţii şi unde am avut prilejul să-l cunosc bine pe "preşedintele" Profesor Mihoc. I-am admirat calmul, stăpânirea de sine, capacitatea organizatorică şi "talentul pedagogic". În vara lui 1971 şi în anii următori, Examenul de Bacalaureat s-a desfăşurat în conformitate cu ceea ce am stabilit noi atunci, în Comisia condusă de marele matematician Gh. Mihoc." prof. univ. dr. Garabet Kümbetlian .
-----------------

În memoria acad. Gheorghe Mihoc:
  • începând cu anul 1995, la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” Slobozia, împreună cu Societatea de Ştiinţe Matematice din România – filiala Ialomiţa şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Ialomiţa, se desfășoară Concursul Interjudețean de Matematică „Gheorghe Mihoc”, iniţiat de profesorul Costică Dumitru (echipe de 12 elevi din clasele VII-XII) - https://cnmvslobozia.ro
  • începând cu anul 2013, la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” București (http://cnghsincai.ro/), se desfășoară Concursul de Matematică ”Memorialul Gheorghe Mihoc” (faza locală și municipală) pentru clasele IX-XII, unde participă elevi ai liceelor din București, finalizându-se cu „Cupa Gh. Mihoc” pentru școala care obține punctaj maxim în total pentru clasele IX-XII. 

Teza de doctor „Asupra proprietăților generale ale variabilelor statistice independente”, anul 1934

Remarcăm contribuțiile știintifice privind tematica abordată și un nivel înalt al rezultatelor pentru acele vremuri. De asemenea, observăm că în cele 118 pagini apar ca referințe (pag. 6, 7, 30, 48, 55, 116), doar lucrările următorilor autori: V. Romanowsky (1903), J. Kauchy (1930), J. Hadamard (1928), B. Hostinsky (1928), S. Bernstein (1925), Gh. Mihoc (1932), A. Markov (1908), L. Bianchi. Teza poate fi considerată un excelent exemplu pentru tinerii cercetători de astăzi.
 




Cărți (15.03.1967, dedicație pe cartea "Programarea parametrică și neliniară" de Gheorghe Mihoc și Ileana Nădejde, pentru Octav Onicescu - în acea vreme se folosea apelativul "Tov." - tovarăș):



Articole în Gazeta Matematică seria A și B
"Lanțuri Markov", Gazeta Matematică și Fizică seria A, 1954, Nr. 10 si 11; "Formula mediei pentru polinoame", Gazeta Matematicăseria B, 1937, Nr. 11 și 12; "Aplicații în combinatorică", seria B, 1963, Nr. 9; "Alexandru Pantazi", seria B, 1976, Nr. 12.

Necrolog Gr. C. Moisil, Gazeta Matematică, seria B, 1973, Nr. 7:
"Îi datorăm învățarea pasiunii cu care a putut sluji o idee, fie că ea se numește logică, fie că se numește calculatoare, fie lingvistică matematică" Gh. Mihoc și C. Ottescu



"Gr. Moisil a fost întotdeauna partizanul ideilor noi. Este vie în amintirea noastră tenacitatea cu care a luptat pentru înființarea unui Centru de Calcul al Universității din București, a cărui existență se poate spune că i se datorează. El a fost mulți ani director al acestui centru, la a cărui conducere era indicat în mod natural prin contribuția importantă pe care a adus-o în logica matematică și în studiul proceselor de automatizare. Cu o intuiție de adevărat vizionar, el a întrevăzut multiplele aplicații ale matematicii în multe domenii. A încurajat activitatea matematicienilor români în domeniul lingvisticii matematice, în domeniul aplicației matematicii în istorie și arheologie, a ținut cursuri de matematică la facultățile umaniste." Gh. Mihoc și C. Ottescu


Simion Stoilow (1887-1961) despre Gheorghe Mihoc:

Într-un memoriu adresat forurilor superioare, când era Decan la Facultatea de Matematică-Fizică și avea îndatoriri la Academie, își declară dorința ca prof. Gheorghe Mihoc să-i fie succesor la funcția de decan, "fiind mai tânăr și cu o situație clară și sănătoasă în facultate". La recomandarea lui Simion Stoilow, Gheorghe Mihoc avea sa fie Decan în perioada 1951-1960 la Facultatea de Matematică-Fizică a Universității din București.
 
Sursa: C.A. Cazacu, S. Marcus, Mari savanți: Simion Stoilow, Editura Științifică și Enciclopedică, 1983 - https://www.scribd.com (pdf). Carte dedicată marelui matematician român Simion Stoilow de către Cabiria Andreian Cazacu și Solomon Marcus.

Lucrări (fără articolele din reviste de specialitate):

1. Academia Republicii Socialiste România: scurt istoric / Gheorghe Mihoc ; Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucuresti, 1981
2. ANALELE Universitatii Bucuresti / red. responsabil Gheorghe Mihoc, Seria Stiintele Naturii: Matematica – Fizica, Bucuresti ș Redactia Universitatea Bucuresti, 1961 - 1963, - Vol(s) : 10, 1961(29) -- 12,1963 (39-40)
3. Analiza secventiala / Gheorghe Mihoc si Virgil Craiu , Vol. 3, Bucuresti; Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1979
4. Asupra proprietatilor generale ale variabilelor statistice interdependente, Subiect propus de facultate: teze / Gheorghe Mihoc, Mihoc, Gheorghe, Facultatea de Stiinte din Bucuresti, Monitorul Oficial si Imprimeriile Statului. Imprimeria Centrala, 1934
5. Bazele matematice ale programarii liniare / Gh. Mihoc si H. M. Ionescu, Bucuresti; Editura Stiintifica, 1965
6. Bazele matematice ale teoriei fiabilitatii / Gheorghe Mihoc, Aneta Muja, Eugeniu Diatcu, Cluj-Napoca; Dacia, 1976
7. Calculul probabilitatilor si aplicatii / O. Onicescu, G. Mihoc, C. T. Ionescu Tulcea, Bucuresti; Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1956
8. Calculul probabilitatilor / Octav Onicescu, Gheorghe Mihoc, Bucuresti; Fundatia pentru Literatura si Arta "Regele Carol II", 1939
9. Compozitia sahista în România / Emilian Dobrescu si Virgil Nestorescu ; [pref. de Gh. Mihoc], Bucuresti ; Stadion, 1974
10. Corelatie si regresie liniara / Gheorghe Mihoc si Virgil Craiu, Vol. 4, Bucuresti; Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1981
11. Cresterea preciziei solutiilor în scheme cu diferente / G. I. Marciuk si V. V. Saidurov; [pref. de Gheorghe Mihoc], Bucuresti; Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1981
12. Curs de matematici actuariale / Gh. Mihoc ; redactat de Dl. Paul Marin, Scoala de Statistica, 1931-1932
13. Curs de matematici generale / Gheorghe Mihoc ; red. de D. Francu, Bucuresti; Tipografia Universitatii Bucuresti, 1945
14. Elemente de calculul probabilitatilor / Gheorghe Mihoc, Bucuresti; Editura Tehnica, 1954
15. Elemente de teoria probabilitatilor si statistica: manual pentru anul IV liceu : sectia reala si licee de specialitate matematica / Gheorghe Mihoc si N. Micu, Bucuresti ; Editura Didactica si Pedagogica, 1975
16. Elemente de teoria probabilitatilor si statistica : manual pentru clasa a XII-a liceu : sectia reala / Gh. Mihoc si N. Micu, Bucuresti ; Editura Didactica si Pedagogica, 1971
17. Elemente de teoria probabilitatilor si statistica / Gheorghe Mihoc si N. Micu, Bucuresti ; Editura Didactica si Pedagogica, 1969
18. Elemente de teoria probabilitatilor si statistica : proiect de manual pentru clasa a 12-a / Gheorghe Mihoc si Nicolae Micu, Bucuresti ; Editura Didactica si Pedagogica, 1966
19. Elemente de teoria probabilitatilor si statistica : manual pentru anul IV liceu : sectia reala / Gh. Mihoc si N. Micu, Bucuresti ; Editura Didactica si Pedagogica, 1972
20. Elemente de teoria probabilitatilor si statistica : manual pentru anul IV liceu : sectia reala / Gh. Mihoc si N. Micu, Bucuresti ; Editura Didactica si Pedagogica, 1973
21. Elemente de teoria probabilitatilor si statistica : manual pentru anul IV liceu sectia reala si licee de specialitate / Gh. Mihoc si N. Micu, Bucuresti ; Editura Didactica si Pedagogica, 1974
22. Elemente de teoria probabilitatilor si statistica : manual pentru anul 4 liceu sectia reala si licee de specialitate / Gh. Mihoc si N. Micu, Bucuresti ; Editura Didactica si Pedagogica, 1976
23. Elemente de teoria probabilitatilor si statistica : manual pentru anul 4 liceu, sectia reala si licee de specialitate / Gh. Mihoc si N. Micu, Bucuresti ; Editura Didactica si Pedagogica, 1977
24. Elemente de teoria probabilitatilor si statistica : manual pentru clasa a-12-a liceu sectia reala / Gheorghe Mihoc si Nicolae Micu, Bucuresti ; Editura Didactica si Pedagogica, 1970
25. Elemente de teoria probabilitatilor si statistica: manual pentru clasa a XII-a / Gh. Mihoc si N. Micu, Bucuresti ; Editura Didactica si Pedagogica, 1968
26. Elemente de teorie a probabilitatilor si aplicatiile ei / Gheorghe Mihoc, Marius Iosifescu si V. Urseanu, Bucuresti ; Editura Stiintifica, 1966
27. Gîndirea statistica : un mod de gîndire al viitorului / Viorel Gh. Voda ; cuv. înainte de Gheorghe Mihoc, Bucuresti ; Editura Albatros, 1977
28. Inferenta statistica pentru variabile dependente / Gheorghe Mihoc si Mariana Craiu, Bucuresti ; Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1972
29. Introducere în teoria asteptarii / Gheorghe Mihoc si G. Ciucu, Bucuresti ; Editura Tehnica, 1967
30. Introducere in teoria probabilitatilor / Rodica Trandafir ; cuv. înainte de Gh. Mihoc, Bucuresti; Albatros, 1979
31. Introducere în teoria probabilitatilor / Gheorghe Mihoc si N. Micu, Bucuresti ; Editura Tehnica, 1970
32. La dépendance statistique : chaînes et familles de chaînes discontinues / par Octave Onicescu et Georges Mihoc, Paris ; Hermann et Cie, 1937
33. Lectii de statistica matematica / O. Onicescu si Gh. Mihoc ; red. de V. Neicov si D. Firescu, Bucuresti ; Editura Tehnica, 1958
34. Legea entropiei și procesul economic / Nicholas Georgescu-Roegen; Aurel Iancu; Gheorghe Mihoc; Barbu Zaharescu; Georgeta Bolomey, București , Editura politică, 1979.
35. Legea limita de probabilitate a numarului de iteratii de lungime data / de prof. Gh. Mihoc, Bucuresti ; Imprimeria Nationala, 1949
36. Les Chaînes de variables aléatoires : problèmes asymptomatiques / par Octav Onicescu et Gheorghe Mihoc, Bucuresti ; Monitorul Oficial si Imprimeriile Statului, Imprimeria Nationala, 1943
37. Matematica : elemente de teoria probabilitatilor si statistica matematica : manual pentru clasa a XII-a / Gh. Mihoc si N. Micu, Bucuresti ; Editura Didactica si Pedagogica, 1985
38. Matematica : elemente de teoria probabilitatilor si statistica matematica : manual pentru clasa a XII-a / Gh. Mihoc si N. Micu, Bucuresti ; Editura Didactica si Pedagogica, 1986
39. Matematica : elemente de teoria probabilitatilor si statistica matematica : manual pentru clasa a XII-a / Gh. Mihoc si N. Micu, Bucuresti ; Editura Didactica si Pedagogica, 1981
40. Matematica : elemente de teoria probabilitatilor si statistica matematica : manual pentru clasa a XII-a / Gh. Mihoc si N. Micu, Bucuresti ; Editura Didactica si Pedagogica, 1982
41. Matematica : elemente de teoria probabilitatilor si statistica matematica : manual pentru clasa a XII-a / Gh. Mihoc, N. Micu, Bucuresti ; Editura Didactica si Pedagogica, 1990
42. Matematica : elemente de teoria probabilitatilor si statistica matematica : manual pentru clasa a XII-a / Gh. Mihoc si N. Micu, Bucuresti ; Editura Didactica si Pedagogica, 1984
43. Matematica : elemente de teoria probabilitatilor si statistica matematica : manual pentru clasa a XII-a / Gh. Mihoc si N. Micu, Bucuresti ; Editura Didactica si Pedagogica, 1980
44. Matematica : elemente de teoria probabilitatilor si statistica matematica : manual pentru clasa a XII-a / Gh. Mihoc si N. Micu, Bucuresti ; Editura Didactica si Pedagogica, 1983
45. Matematici aplicate în statistica / Gh. Mihoc si V. Urseanu, Bucuresti ; Editura Academiei Republicii Populare Române, 1962
46. Matematici pentru economisti / I. N. Craiu, Gh. Mihoc si V. Craiu , Vol. 1-3, Bucuresti ; Editura Tehnica, 1966-1971
47. Matematika : tankönyv a XII osztály számára: a valószinü segelmélet elemei és matematikai statisztika / Gh.Mihoc, N.Micu ; trad. Cseke Vilmos; Bucuresti ; Editura Didactica si Pedagogica, 1990
48. Memoriu de titluri si lucrari / Gh. Mihoc, Bucuresti ; 1946
49. Metode statistice : aplicatii in productie / Ludovic Tövissi si Viorel Gh. Voda ; [cuv. înainte de Gheorghe Mihoc], Bucuresti ; Stiintifica si Enciclopedica, 1982
50. Modele de analiza statistica / Gheorghe Mihoc, Veniamin Urseanu si Emiliana Ursianu, Bucuresti; Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1982
51. Modele matematice ale asteptarii / Gh. Mihoc, G. Ciucu si Aneta Muja, Bucuresti ; Academiei Republicii Socialiste Romania, 1973
52. Pagini inedite / Dan Barbilian-Ion Barbu ; cuvint inainte de Gh. Mihoc, Bucuresti ; Editura Albatros, 1981
53. Probleme actuale de matematica : conferinte tinute la cursurile de vara pentru profesorii de matematica Sacele, 1962 / Miron Nicolescu, O.Onicescu, Gheorghe Mihoc, Bucuresti ; Editura Didactica si Pedagogica, 1964
54. Procese stocastice : elemente de teorie si aplicatii / Gh. Mihoc, C. Bergthaller si V. Urseanu, Bucuresti; Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1978
55. Procese stohastice de reînnoire / Gheorghe Mihoc si Stefan P. Niculescu, Bucuresti ; Editura Academiei R.S.R., [1982]
56. Programarea matematica [ série ] / Gheorghe Mihoc si Ileana Nadejde, Bucuresti ; Editura Stiintifica, 1966
57. Programarea matematica / Gheorghe Mihoc si Ileana Nadejde , Vol. 1-2, Bucuresti ; Editura Stiintifica, 1966-1967
58. Programarea matematica / Gheorghe Mihoc si Anton Stefanescu, Bucuresti ; Editura Didactica si Pedagogica, 1973
59. Programarea parametrica si neliniara / Gheorghe Mihoc si Ileana Nadejde , Vol. 1, Bucuresti ; Editura Stiintifica, 1966
60. Programarea stochastica / Gheorghe Mihoc si Ileana Nadejde , Vol. 2, Bucuresti ; Editura Stiintifica, 1967
61. Revolutiile industriale în istoria societatii : lucrarile sesiunii stiintifice din 30 ianuarie 1981 / Academia Republicii Socialiste România. Comisia "Revolutia stiintifica si tehnica", Academia de Stiinte Sociale si Politice. Comisia de studiere a implicatiilor social-politice si umane ale revolutiei stiintifice-tehnice ; [cuv. de deschidere Gheorghe Mihoc] Academia Republicii Socialiste România. Comisia "Revolutia stiintifica si tehnica", Academia de Stiinte Sociale si Politice (Sesiune stiintifica), Academia de Stiinte Sociale si Politice. Comisia de studiere a implicatiilor social-politice si umane ale revolutiei stiintifice-tehnice (Sesiune stiintifica), Editura Politica, 1981
62. Selectie si estimatie / Gheorghe Mihoc si Virgil Craiu, Vol. 1, Bucuresti ; Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1976
63. Sondaje si estimatii statistice : teorie si aplicatii / Gh. Mihoc, V. Urseanu, Bucuresti ; Editura Tehnica, 1977
64. Statistica matematica / G. Mihoc si D. Firescu, Bucuresti ; Editura Didactica si Pedagogica, 1966
65. Statistica si tolerante / Dan V. Iliescu si Viorel Gh. Voda ; [pref.: Gh. Mihoc], Editura Tehnica, 1977
66. Sur le problème des itérations dans une suite d'épreuves / par G. Mihoc, Bucuresti ; Tipografia Curtii Regale F. Göbl Fii, 1944
67. Surprize în matematica elementara / Viorel Gh.Voda ; cuv. înainte de Gheorghe Mihoc, Bucuresti ; Albatros, 1981
68. Teoria matematica în operatiile financiare / Gh. Mihoc, I. N. Craiu, N. C. Radu, Vol. 1-2, Bucuresti ; Editura Stiintifica, 1959-1960 - Vol(s) : I(1959) ; II(1960)
69. Teoria probabilitatilor si statistica matematica / Gh. Mihoc si N. Micu, Bucuresti ; Editura Didactica si Pedagogica, 1980
70. Teoria probabilitatilor si statistica matematica / Marius Iosifescu, Gheorghe Mihoc si Radu Theodorescu, Bucuresti ; Editura Tehnica, 1966
71. Teoria probabilitatilor si statistica matematica : [pentru uzul studentilor] / Gheorghe Mihoc, George Ciucu si V. Craiu, Bucuresti ; Editura Didactica si Pedagogica, 1970
72. Tratat de matematici actuariale / Gh. Mihoc, Bucuresti ; Tipografia "Moderna", 1943
73. Tratat de statistica matematica / Gheorghe Mihoc si Virgil Craiu, Vol. 1-4, Bucuresti ; Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1976-1981
74. Verificarea ipotezelor statistice / Gheorghe Mihoc si Virgil Craiu , Vol. 2, Bucuresti ; Editura Academiei Republicii Socialiste România , 1977
75. Vraja geometriei demodate / Viorel Gh. Voda ; cuvânt înainte de Gheorghe Mihoc, Bucuresti ; Albatros, 1983
76. Vyborocnyj metod i statisticeskoe ocenivanie / G. Mihoc en V. Urseanu, Moskva ; Finansy i statistika, 1982


No comments: